Antreprenori la sat, din datini, tradiții și obiceiuri inspirat

Antreprenori la sat, din datini, tradiții și obiceiuri inspirat

În perioada 02.02.2023 – 01.09.2023, Asociația ”Educație pentru Comunitate” Teregova implementează proiectul ”Antreprenori la sat, din datini, tradiții și obiceiuri inspirat”. Proiectul este un schimb de tineri finanțat de către Comisia Europeană, prin programul Erasmus+, având număr de proiect: 2022-3-RO01-KA152-YOU-000092947, bugetul total alocat este maxim: 37.744 EUR. Structura partneneriatelor este compusă din asociațiile:

  • Együttható Közösségépítő Egyesület – Ungaria
  • ASOCIACIJA TAVO EUROPA – Lituania
  • Asociacion Cultural Somos Europa – Spania
  • KARASU GENCLIK, SANAT VE SPOR KULUBU DERNEGI – Turcia
  • ZDRUZENIE CENTAR ZA INICIJATIVI I AKCIJA GOSTIVAR – Macedonia de Nord

Astfel, în perioada 01 – 09.05.2023, 42 de tineri și 6 lideri de grup vor veni împreună la pensiunea LaPădure din comuna Brebu, jud. Caraș-Severin, pentru a participa la proiectul care are ca și scop dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor din mediul rural defavorizat. Acest proiect este un schimb de tineri care oferă oportunitatea celor 42 de tineri din Ungaria, Macedonia, Spania, Lituania, Turcia și România de a înțelege mai bine conceptul și procesul de antreprenoriat, învățând despre inițierea, dezvoltarea și promovarea unei afaceri inspirate din datinile, tradițiile și obiceiurile satului, pentru incluziunea lor, pentru a-și asigura un trai decent și pentru a contribui în acest fel la dezvoltarea comunității în care trăiesc și muncesc.

Obiectivele principale ale proiectului sunt:

• O1: să îmbogățească cunoștințele celor 42 de tineri, din 6 țări, în timpul schimbului, despre antreprenoriat inspirat din datinile, tradițiile și obiceiurile satului;

• O2: să dezvolte, în timpul schimbului, competențele, spiritul creativ și antreprenorial al celor 42 de tineri, din 6 țări pentru inițierea, dezvoltarea și promovarea unei afaceri inspirate din datinile, tradițiile și obiceiurile satului;

• O3: să stimuleze interesul celor 42 de tineri, din 6 țări, de a dezvolta propriile afaceri și de a promova antreprenoriatul inspirat din datinile, tradițiile și obiceiurile satului, în timpul proiectului și după încetarea finanțării lui.

În timpul mobilității propriu-zise, vom reveni cu amaănunte, poze și vom ruga participanții să ne împărtășească experiența lor.

Pentru mai multe informații vă invităm să ne contactați la adresa de e-mail educomteregova@yahoo.fr  

Simion Roman
Asociația ”Educație pentru Comunitate”Teregova