Asociația Educație Pentru Comunitate Teregova a implementat în perioada 30.09-11.10.2021 schimbul de tineri din cadrul proiectului Tinerii din Mediul Rural VOTEAZĂ. Mobilitatea a reunit la Brebu 42 de tineri din România, Macedonia, Italia, Bulgaria, Serbia și Turcia care, prin intermediul metodelor educației non-formale, au schimbat impresii și au dobândit noi cunoștințe cu privire la importanța participării la vot.
Ideea acestui proiect a pornit din inițiativa tinerilor voluntari ai asociației în urma experienței lor personale și a discuțiilor purtate cu alți tineri din comunitatea locală. De asemenea, statisticile naționale și europene cu privire la participarea la vot a tinerilor, îndeosebi a acelora care trăiesc în mediul rural, sunt îngrijorătoare. Potrivit INS, la alegerile europarlamentare din anul 2019, participarea la vot a tinerilor între 18 și 35 de ani în județul Caraș-Severin a fost mică, respectiv de 35,37%, în mediul rural fiind de 38,97%, iar în mediul urban de 46,82%. Slaba participare a tinerilor din mediul rural la vot se datoreaza nivelului slab al informării cetățenilor, în special lipsei informațiilor referitoare la modul în care funcționează sistemul politic.
Scopul proiectului nostru a fost acela de a stimula participarea tinerilor la vot în calitate de cetățeni europeni implicați activ în viața comunităților în care trăiesc și în luarea deciziilor care ii privesc.
Astfel, cei 42 de tineri implicați au avut ocazia să schimbe impresii, păreri și motive care stau la baza lipsei lor de interes pentru a se implica în procesul electoral. Tinerii participanți au pus în scenă piese de teatru pe tematica votului, au organizat dezbateri și sesiuni de teatru forum care să-i ajute să înțeleagă mai bine modul în care funcționează sistemul politic.
APARITII IN PRESA: Importanța participării la vot – subiect de dezbatere și analiză pentru tinerii din mediul rural din Caraș-Severin
Afla mai multe pe grupul nostru de FACEBOOK si din E-GUIDE-ul realizat de participanti.